Comunicat de presă primit din partea PRO România Buzău

de Stiri Buzau Media

După rezultatul foarte bun de la Alegerile Europarlamentare de la sfârșitul lunii trecute, unde PRO România Buzău a obținut o treime din votul electoratului de stânga, Organizația Locală și-a stabilit prioritățile până la sfârșitul anului, dar și un plan de susținere a principalelor obiective la nivel central. De asemenea, în concordanță cu cele declarate de președintele Victor Ponta înainte de europarlamentare, vrem ca fondurile alocate partidelor de la bugetul de stat să fie diminuate cu 90 la sută, iar banii rămași să fie folosiți în infrastructură, precum și în construirea de școli și spitale. Dorim ca programele operaționale de mare anvergură care să atragă banii europeni să treacă de la stadiul de discuții la cel de semnarea de contracte, și aici ne referim la Autostrada Unirii, care să lege Moldova de Ardeal, autostrada Sibiu-Pitești, precum și cele trei spitale regionale cu care PSD se lăuda prin campanii și la care lucrările n-au început niciodată.

În altă ordine de idei, pentru că toți am văzut bătaia de joc din ziua votului, când mii de români nu și-au putut exprima opțiunea, Pro România vrea introducerea, ca o prioritate, a votului electronic până la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Și vom susține cu tărie acest lucru, care să vină în sprijinul tuturor românilor aflați în afara granițelor țării, care doresc să voteze dar pentru care acest lucru reprezintă un efort în plus, atât fizic cât și financiar.  În plan local, chiar dacă declarațiile lor spun altceva, se pare că social democrații nu au învățat nimic din greșeli și din votul de blam primit recent, când procentul lor față de precedentele alegeri a scăzut cu peste 20 la sută. Asta în timp ce, toate semnalele sunt în acest sens, PRO România Buzău crește continuu, organizațiile noastre, municipale, orășenești și  comunale se întăresc, iar la viitoarele alegeri suntem siguri că votul de pe partea stângă se va muta semnificativ spre partidul lui Victor Ponta iar rezultatele obținute la Buzău vor fi din nou cu mult  peste media partidului.