Comunicat de presă primit din partea PRO România: ,,PSD nu va avea susținerea PRO România la alegerile prezidentiale!”

PRO România Buzău, a doua organizație pe țară după rezultatul de la alegerile europarlamentare de luna trecută, și-a stabilit obiectivul pentru al doilea examen de la sfârșitul acestui an, alegerile prezidențiale. Organizația buzoiană va susține un candidat propriu pentru cea mai înaltă demnitate a statului român, dacă după discuțiile din luna august, conducerea centrală va decide acest lucru. Este opțiunea exprimată de foarte multe alte organizații din țară, iar un candidat propriu va legitima și mai mult partidul în bătăliile viitoare pentru a obține scoruri care să demonstreze că PRO România este adevărata stângă a politicii românești.

Președintele Victor Ponta chiar a accentuat această idee, într-o declarație în presa centrală, spunând clar că: „PSD nu va avea susținerea PRO România la alegerile prezidentiale. La sfârșitul lui August o să decidem dacă vom avea un candidat propriu”. Și fostul prim ministru Mihai Tudose susține că  formaţiunea din care face parte nu are de ce să susţină un candidat PSD sau ALDE la prezidenţiale, în contextul în care ambele formaţiuni au afirmat că vor căuta sprijinul partidului lui Ponta.

Fostul premier afirmă că a fost o tentativă pentru un candidat comun însă şansele ca asta să se întâmple au fost „spulberate” după ce atât PSD cât şi ALDE au anunţat că vor avea candidat propriu. „A fost o iniţiativă lansată acum două săptămâni pentru găsirea unui candidat comun al celor trei partide. PSD şi ALDE au decis să meargă fiecare cu candidat propriu. Dacă ei aşa înţeleg să joace politic, ok, să fie sănătoşi. Tăriceanu tocmai a luat 4%, înţeleg să spulbere în turul doi, dar nu ştiu pe cine, iar Dăncilă să vedem câţi PSD-işti mai găseşte să o voteze”, a declarat Mihai Tudose.

Afirmaţia acestuia vine în contextul în care recent au apărut mai multe tensiuni între PSD şi ALDE pe tema susţinerii unui candidat pentru alegerile prezidenţiale. Partidul lui Tăriceanu a şi ameninţat cu ruperea coaliţiei şi ieşirea de la guvernare, ambele părţi încercând să obţină susţinerea Pro România.

Tudose a mai adăugat, declarație întărită de Victor Ponta astăzi,  că formaţiunea sa va decide în luna august dacă și ce candidat va avea la prezidenţiale: Noi, PRO România, putem să avem un candidat foarte bun, care ar putea fi susținut de ALDE și de PSD. Sau putem să găsim, toată partea stângă, un candidat care să nu fie nici de la ALDE, PSD sau PRO România, ci să fie o personalitate de stânga care să fie susținută de toți. Ceea ce a lansat Victor Ponta pe piață a fost să găsim pe cineva care chiar să se ducă la Cotroceni

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult