Comunicat de presă – PRO România Buzău

Constantin Ionescu: ”PSD+PNL ne-au îndatorat pentru încă 10 ani”

Blatul din cadrul CLM Buzău, dintre PSD și PNL a continuat și azi, când reprezentanții celor două partide alături de primarul Toma au amanetat viitorul copiilor noștri. Consilierul PRO România, Constantin Ionescu,  singurul poate care a luat atitudine de fiecare dată când lucrurile au sărit calul în materie de cheltuieli nejustificate, a adoptat și azi poziția corectă, imediat după încheierea ședinței, printr-o amplă postare pe contul său personal de facebook.

El acuză proiectul aberant inițiat de primarul municipiului și votat cu „două mâini” atât de PSD cât și de PNL, prin care Primăria se împrumută 10 milioane de euro pentru diverse cheltuieli fără nici o legătură cu nevoile buzoienilor, cum a fost și în cazul fântânilor arteziene pentru care s-a cheltuit cu nonșalanță o jumătate de milion de euro.

Iată ce scrie consilierul PRO România despre ședința de azi, care dovedește încă o dată că nu interesele cetățenilor sunt puse pe primul plan în cadrul administrației locale, ci altele, de partizanat politic sau chiar economic în favoarea unei clientele deja abonată la banul public:

„In cadrul ședinței de consiliu local de astăzi, a fost aprobat împrumutul de 10 milioane €, pentru care buzoienii trebuie să plătească timp de 10 ani dobânzi și rambursarea creditului. Proiectele propuse de domnul primar, prin acest împrumut, nu rezolvă nici pe departe situația parcărilor din municipiul Buzău, nu rezolvă fluența traficului, nu rezolvă sistematizarea străzilor și repararea trotuarelor, nu rezolvă problema centurilor ocolitoare și multe alte lucruri prioritare. Consider că o consultare amplă și corectă a populației, dacă doresc să se împrumute pe 10 ani și în ce proiecte să se investească, este o poziție corectă și de respect față de buzoieni. Nu poți cheltui din bugetul local 500.000 euro, proiect ce a trecut și cu votul consilierilor PNL, pe fântâni arteziene, iar acum să te împrumuți pentru că nu mai sunt bani.

Printr-un alt proiect au fost stabilite tarifele pentru cei care parchează în parcările publice. Pe lângă parcările din zona centrală, unde sunt aplicate taxe, au fost introduse la plată și parcările pe tot bulevardul Unirii. Consider o aberație să ceri taxe înainte de a găsi soluții, înainte de a construi locuri de parcare, înainte de a oferi o alternativă și mai ales pe bulevardul Unirii, unde buzoienii își parchează mașinile la locuințele personale. Prețul pentru o oră de parcare este de 2 lei, iar ce depășește o ora de staționare, este de 5 lei pe oră. Am propus în fiecare an, chiar și prin acest împrumut să fie alocați bani substanțiali, pentru construcția unei parcări subterane în zona centrală și identificarea de terenuri pentru dezvoltarea de parcări în cartierele de locuințe, dar nu s-a dorit.”

Cum problemele buzoienilor sunt mult mai multe, iar administrația locală actuală a demonstrat că nu este interesată să le rezolve, Constantin Ionescu va continua pe drumul de până acum și va lupta împotriva aberațiilor financiare „clocite” peste noapte în laboratoarele PSD plus PNL. Totodată, așa cum a precizat și în postarea sa, el solicită sprijinul cetățenilor, invitați la dezbateri publice pentru viitorul lor, dezbateri care să se concretizeze în proiecte de hotărâri cu adevărat folositoare și pe care consilierul PRO România le va depune spre adoptare în cadrul Consiliului Local Municipal.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult