fbpx

Dorin Bădulescu, desemnat lider de grup PMP în Senat, pentru sesiunea februarie-iunie 2018

Grupurile parlamentare ale PMP din Senat și Camera Deputaților și-au păstrat conducerea și pentru sesiunea februarie-iunie 2018. Astfel, în structura de conducere, lider de grup PMP în Senat a fost desemnat buzoianul Dorin Bădulescu. Pe funcția de vicelideri de grup PMP în Senat au fost menținuți Iustin Talpoș, Severica Rodica Covaciu și Ion Ganea, în timp ce secretarul grupului în Senat a fost ales Gabi Ionașcu. Pentru Camera Deputaților, ca lider de grup PMP a fost desemnat Eugen Tomac, vicelideri grup PMP rămân Petru Movilă, Robert Turcescu, Ionuț Simionca și Ion Tabugan, iar secretarul grupului este Cătălina Bozianu. Secretar în Biroul Permanent al Senatului din partea PMP rămâne Gheorghe Baciu.

La mai bine de un an, de la preluarea manadatului de senator, demnitarul buzoian  Dorin Bădulescu  a avut 118 de luări de cuvânt, 12 interpelări, 37 de inițiative legislative și 2 moțiuni. Totodată, senatorul buzoian a avut și trei interpelări adresate Primului Ministru legate de proiectul de lege privind aprobarea bugetului pe anul 2018, neînființarea Oficiului de Mediere şi Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă și de intervalul de timp în care se emite Hotărârea de Guvern privind aplicarea articolului 22 din Legea salarizării unitare, privind activitatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult