Lista guvernului şi programul de guvernare, depuse joi, cel târziu vineri

de Stiri Buzau Media

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunţat luni, după întâlnirea cu partenerii sociali (sindicate, patronate şi universităţi), că marţi va avea o doua rundă de discuţii cu partidele din Opoziţie – ALDE, PMP, UDMR şi USR -, urmând ca miercuri să se întâlnească cu reprezentanţii Pro România.
Marţi şi miercuri vom avea runda de discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură şi alături de care am reuşit demiterea Guvernului PSD. În cursul zilei de mâine ne vom întâlni cu delegaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri ne vom întâlni cu reprezentanţii Pro România„, a precizat Orban, menţionând că întâlnirile au fost stabilite în funcţie de disponibilitatea de timp pe care au avut-o partenerii de dialog.
El a adăugat că punctul de vedere exprimat de „foarte multe” dintre formaţiunile politice este acela de a învesti un guvern monocolor liberal.
Punctul de vedere exprimat de foarte multe dintre formaţiunile politice este acela că vor să învestească un guvern monocolor liberal, iar prezenţa altor formaţiuni în actul de guvernare, la nivel de miniştri, în funcţie de cei care îşi doresc, poate să genereze dezangajarea sprijinului mai multor formaţiuni partenere„, a susţinut Orban.
Ludovic Orban a mai precizat că lista cu propunerile de miniştri şi programul de guvernare vor fi depuse joi, cel târziu vineri, iar Birourile permanente ale Parlamentului se vor reuni lunea viitoare pentru a se stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri.

Știri despre: ,