fbpx

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită luni în Parlament

Plenul Parlamentului se reuneşte, luni, pentru prezentarea moţiunii de cenzură depuse de PSD, după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Data dezbaterii şi votului în cazul moţiunii de cenzură va fi stabilită într-o şedinţă următoare a Birourilor permanente.

Joi, PSD a depus moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Moţiunea are 208 semnături ale PSD şi UDMR.

Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă atât pentru că schimbarea sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, cât şi pentru că adoptarea acestor modificări s-a făcut în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere, se arată în textul moţiunii de cenzură.

În moţiune se menţionează că sunt încălcate standardele electorale.

“Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie. Aţi ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, aţi călcat în picioare normele constituţionale şi aţi trecut cu tancul peste standardele europene doar pentru a vă satisface setea electorală de putere! Curtea Constituţională v-a spus deja, prin cele două decizii din 29 ianuarie 2020, că mergeţi pe un drum greşit. Că este un abuz de putere să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară. Că PNL încalcă grav Legea fundamentală! Domnule Orban, aţi deschis o cutie a Pandorei care poate avea repercusiuni tragice pe viitor asupra tuturor românilor. Regulile democratice nu sunt facultative!”, susţin semnatarii moţiunii.

Aceştia consideră că decizia de a modifica legislaţia electorală cu patru luni înainte de alegeri aruncă România la marginea Europei.

“Nu poţi să fii la putere şi să modifici legea electorală din interes conjunctural, cu câteva luni înainte de alegeri, pentru a-ţi crea un avantaj propriu. Este un abuz de putere evident. Un abuz care încalcă în mod flagrant Constituţia României şi standardele de bună practică definite de Comisia de la Veneţia şi împărtăşite de toate statele membre ale Uniunii Europene. Niciunul dintre dumneavoastră nu cred că îşi doreşte să fie părtaşul unui asemenea abuz. Problema principală nu e dacă alegerile sunt într-un singur tur, în două tururi sau în zece. Discuţii privind modificarea legislaţiei electorale se pot realiza, dar nu aşa, încălcând toate normele, cutumele legislative. Nouă nu ne e frică de alegeri, cei care schimbă legea cu patru luni înainte de scrutin sunt cei care cred că, dacă nu schimbă regulile, vor avea o problemă, dar acesta nu este un argument democratic. Aşadar, stimaţi colegi, având în vedere dorinţa PNL de a privatiza democraţia din România, vă rog să susţineţi această moţiune de cenzură! Drumul României nu este spre est. Nu-i lăsaţi să ducă România pe acel drum!”, se mai arată în textul moţiunii.

Potrivit regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. PSD are 198 de parlamentari şi UDMR – 30, deci în total 228. La aceştia se adaugă şi patru parlamentari ai Partidului Forţa Naţională, condus de senatorul Teodor Meleşcanu.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult