O mișcare previzibilă pe scena politică românească -“fuziunea prin absorbție’’

de Stiri Buzau Media
popa

popaDupă semnarea unui protocol de colaborare între UNPR și Federația Națională a Sindicatului Pensionarilor din România, președintele UNPR, Gabriel Oprea a anunțat fuziunea prin absorbție cu PP-DD.

„UNPR nu a ascuns niciodată faptul că este un partid al ușilor deschise. Toți cei care doresc să facă politică în interes național și al patriotismului sunt bineveniți în UNPR, indiferent dacă au făcut politică sau nu, indiferent dacă au făcut parte dintr-un partid de stânga sau de dreapta”, a declarat  Gabriel Oprea.

El a mai anunțat că formațiunea politică pe care o conduce și-a propus ca până la 1 septembrie să existe câte o organizație UNPR în cele 3200 de localități din România.

Referitor la situația organizației UNPR din județul Buzău, în contextul schimbărilor survenite, senatorul Constantin Popa a declarat:

‘’ Fuziunea dintre cele două partiede a fost anunțată luni, așadar timpul a fost unul foarte scurt pentru a avea discuții cu privire la un calendar legat de procesul de fuziune. Avem timp să punem toate lucrurile la punct, astfel încât să avem o colaborare foarte bună cu noii colegi. Marele nostru avantaj este acela că ne cunoaștem cu mare parte dintre membrii PP-DD.Vom avea în perioada următoare întâlniri la nivel local cu cei din organizația PP-DD pentru a stabili strategia pe care o vom adopta.O să așteptăm să vedem și discuțiile de la centru cu privire la organigrama partidului. Nu pot să vă dau alte informații legate de funcții, număr de membri sau alte detalii tehnice. Vom avea o activitate transparent, iar cetățenii vor fi informați cu privire la deciziile pe care le vom lua”.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns