PNL cere votarea legii care interzice liberarea condiționată a criminalilor. Roman: Dacă proiectul era adoptat săptămâna trecută, situația de la Mehedinți nu s-ar fi întâmplat

de Stiri Buzau Media
Liberalii au cerut luni punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și votarea în regim de urgență a proiectului de lege care interzice liberarea condiționată a criminalilor. Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a comentat că acest proiect zace de opt luni în comisii și, dacă ar fi fost adoptat săptămâna trecută, tragedia de la Mehedinți, unde o tânără a fost incendiată de un criminal ieșit din închisoare înainte de termen, nu s-ar fi întâmplat.
​„Dacă săptămâna trecută acest proiect ar fi fost adoptat, situația de la Mehedinți unde un criminal în serie a incendiat o tânără pe care a șantajat-o, pe care a amenințat-o nu s-ar fi întâmplat. Parlamentul României este obligat să voteze în procedură de urgență acest de lege care în principiu înseamnă interzicerea liberării condiționate pentru criminali, pentru cei care ucid cu sânge rece, pentru cei care ucid copii”, a spus Roman.
Criminalul la care face referire liderul PNL nu a fost eliberat săptămâna trecută, ci în urmă cu mai bine de un an. Acesta a ieşit din închisoare în 10 mai 2019, după ce un complet de judecată al Tribunalului Mehedinţi a constatat că a îndeplinit fracţia obligatorie pentru a fi liberat condiţionat şi ar fi oferit suficiente motive de îndreptare şi reintegrare socială în perioada cât a stat după gratii.