Primarul Constantin Toma: ,,Familia este celula de bază a societății, așa a fost și așa trebuie să fie”

de Stiri Buzau Media

Primarul Constantin Toma a mers în această dimineață, la ora 08:00, însoțit de soția sa, să-şi exprime dreptul constituţional la secţia nr. 32, de la Liceul de Artă ,,Margareta Sterian”. Edilul şef al Buzăului a declarat că a votat pentru o Românie mai curată, mai frumoasă și mai atractivă, adăugând că familia reprezintă celula de bază a societății. ,,În mai 2016, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o listă foarte mare, de 3 milioane de semnături ale românilor, pentru modificarea Constituției. Am votat astăzi, pentru o Românie mai curată, o Românie mai frumoasă și mai atractivă. Familia este celula de bază a societății, așa a fost și așa trebuie să fie. Trebuie să ne creștem copiii sănătoși și să facem eforturi să-i păstrăm pe majoritatea aici, în țară, pentru că este nevoie să avem un viitor mai frumos”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

În același timp, edilul a explicat că deși statele membre ale Uniunii Europene privesc cu ochi critici această acțiune, organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției era necesară. ,,Am fost foarte atent la toate comentariile care s-au făcut. Cred că era necesar, cu toate că, Codul Civil interzice căsătoria între două persoane de același sex, dar mergem până la capăt, chiar dacă o parte din țările din Uniunea Europeană sunt supărate pe acest lucru”, a mai adăugat Constantin Toma.

În cursul zilei de mâine, la ora 09:30, la Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”, își va exercita dreptul constituţional și președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu ce îi îndeamnă pe români la vot, printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook: ,, (…) este important să mergem cât mai mulți și să ne exprimăm poziția cu privire la acest subiect. Și vreau să fiu foarte clar când spun că sub nicio formă acest referendum nu este îndreptat împotriva cuiva. Ca om de stânga, voi susține întotdeauna drepturile tuturor minorităților și categoriilor sociale, dar nu voi fi de acord cu manipulările prin care se încearcă inducerea numitor frici în societate sau cu folosirea copiilor în această dezbatere. Eu voi merge la referendum și voi vota ”Da”. Hai și tu !