Proiectul “Ținutul Buzăului-Geoparc UNESCO”, susținut de deputatul Sorin Lazăr

de Stiri Buzau Media

Comisia permanent comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO a urmărit, în ultimii ani, cu mare interes situația Parcurilor Naturale și Naționale și și-a propus, printre obiectivele sale prioritare, să se implice active în identificarea modalităților de susținere a finalizării dosarelor privind constituirea Rezervațiilor Biosferei. În această lună, mai exact în perioada 9-11 mai 2018, Comisia permanent comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a efectuat o vizită de lucru în Parcul Natural „Porțile de Fier”, ca urmare a clarificărilor solicitate de UNESCO privind completarea documentaţiei de înscriere a Parcului Natural “Porțile de Fier” în Rețeaua Mondială a Rezervațiilor Biosferei UNESCO.

Deputatul PSD Buzău Sorin Lazăr a participat alături de prefecții, vicepreședinții consiliilor județene și primari din Caraș Severin și Mehedinți la o dezbatere extrem de utilă despre noul concept UNESCO de dezvoltare durabilă, care pune în centrul atenției omul șidezvoltarea comunităților locale, prin turism ecologic. Din discuţiile avute a reieşit necesitatea transmiterii cu celeritate a clarificărilor către UNESCO, în vederea remedierii problemelor semnalate, cât şi reglementarea unor lacune din legislaţia naţională prin iniţiative legislative ale comisiei. Sunt susținute aceste proiecte, deoarece situaţia parcurilor naturale şi naţionale a reprezentat o prioritate a ultimilor ani pentru Comisia parlamentară UNESCO.

Se încearcă identificarea tuturor modalităţilor practice de susţinere a finalizării dosarelor privind constituirea Rezervaţiilor Biosferei din România, cu atât mai mult cu cât Programul UNESCO «Omul şi Biosfera» (MAB) propune promovarea şi dezvoltarea reţelei mondiale a rezervaţiilor biosferei. Unul dintre proiectele prezentate la această întâlnire de profesorul Alexandru Andrasanu a fost “Ținutul Buzăului-Geoparc UNESCO”. Prin susținerea Geoparcului “Ținutul Buzăului” se vor crea premisele pentru o abordare antreprenorială a construcției comunitare, un model economic de succes într-o zonă cu șanse reale de dezvoltare.

“Consider că un teritoriu care este un geoparc UNESCO, dacă este inclus într-un proiect, de exemplu de dezvoltare turistică, ar putea obține un punctaj favorabil sau un punctaj mai mare decât alte proiecte similare de dezvoltare turistică pentru că, practic, ne promovăm țara și prin aceasta aducem într-o zonă în care alte posibilități de dezvoltare economică nu prea sunt, zone izolate, o dezvoltare turistică ce ar fi, alături de dezvoltarea agriculturii, cam singura posibilitate de dezvoltare durabilă a acelor zone”, a precizat deputatul buzoian Sorin Lazăr, cu speranța că acest proiect care va fi depus anul acesta să devină realitate cât de curând.