Propunere legislativă a consilierilor locali buzoieni: ,,Acces gratuit la competiții sportive pentru copiii până la vârsta de 16 ani”

Sursa foto:Facebook CS Gloria 2018

Consilierii liberali Constantin Ionescu, Nicu Liviu Bănică, Ion Barbu, Nicolae Șerban, George Aurelian Vlad și Liviu Barbu au inițiat un proiect de hotărâre care prevede accesul gratuit la competițiile sportive, pentru copiii de până la vârsta de 16 ani. Proiectul a fost deja depus la secretariatul Primăriei și urmează să fie analizat de comisiile de specialitate, pentru ca mai apoi să ajungă spre adoptare într-o ședință a Consiliului Local Municipal. Inițiatorii proiectului au menționat în expunerea de motive a actului normativ faptul că această măsură s-ar impune luând în considerare necesitatea promovării sportului în rândul copiilor și încurajarea practicării oricărei mișcări sportive în rândul acestora; conștientizarea în rândul copiilor, că sportul contribuie la o dezvoltare sănătoasă și armonioasă la creșterea și educația lor. Dorința celor 6 consilieri liberali, inițiatori ai proiectului, este aceea de a crea o alternativă pentru copii de a petrece timpul liber.

Astfel, potrivit proiectului ,,copiii cu vârsta de până la 16 ani au acces gratuit la toate competițiile sportive organizate în interior (sală de sport) sau exterior (stadioane), în baza certificatului de naștere (copie), carnet de elev sau cartea de identitate”. De asemenea, însoțitorii copiilor din categoria de vârstă menționată anterior, vor plăti biletul de acces. Persoanele la care am făcut până acum referire primesc la intrare, în baza documentelor prezentate, bilet de acces ,,cu loc” cu valoarea de zero lei. Actul normativ mai prevede ca orice persoană legitimată la un club sportiv din municipiul Buzău să aibă acces gratuit la toate competițiile sportive organizate în interior sau exterior, în baza legitimației de sportiv, vizată la zi de către clubul unde activează.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult