fbpx

PSD: Orice mandat de formulă guvernamentală formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate

PSD susține că orice mandat de formulă guvernamentală formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate, iar președintele Iohannis trebuie să înțeleagă mesajul dat de români la alegerile parlamentare 2020.
PSD a transmis, luni, pe Facebook, un mesaj în care susține că este “gata să se pună în slujba țării cu o echipă de profesioniști și un program de guvernare solid”:
  • “Românii au decis că PSD rămâne principala lor speranță pentru a scoate România din criza sanitară și cea economică în care au dus-o Orban și PNL!
  • Azi, PSD este gata să se pună în slujba țării cu o echipă de profesioniști și un program de guvernare solid! Suntem gata să conducem România cu energie, profesionalism și competență pentru a readuce țara pe drumul cel bun.
  • Românii au mers la vot în circumstanțe foarte dificile din cauza pandemiei. Le mulțumim tuturor cetățenilor care au votat, indiferent de partidul lor. Din păcate, alegerile au fost îngreunate de gestionarea necorespunzătoare a pandemiei de guvernul Orban. Deciziile liberalilor au generat un haos inutil care a inhibat participarea populației la acest scrutin atât de important.
  • În ciuda acestor obstacole, am îndemnat oamenii să țină cont că votul le va determina viitorul, într-un moment critic din istoria națiunii noastre. Și milioane de români au răspuns prin #vot! Românii au spus clar că doresc preluarea controlului asupra pandemiei și înlăturarea unei guvernări incompetente care ne-a pus în pericol sistemul sanitar și viețile tuturor. De aceea, aceste alegeri pot fi considerate un referendum!
  • Președintele României trebuie să înțeleagă mesajul votului și să asculte voința românilor! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate!”.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult