fbpx

Răzvan Mihai Moraru, noul șef al USR-PLUS Buzău

Rezultat oarecum așteptat la alegerile pentru șefia organizației județene a USR-PLUS Buzău. Răzvan Mihai Moraru, candidat din partea partidului lui Dacian Cioloș, a câștigat, sâmbătă, fără emoții, competiția internă. El l-a învins detașat pe contracandidatul său, Valeriu Mocanu, de la USR.

După numărarea voturilor, 70% dintre sufragii au fost adjudicate de Răzvan Mihai Moraru, restul voturilor fiind obținute, evident, de useristul Valeriu Mocanu. De asemenea, în funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene a USR-PLUS Buzău a fost ales prefectul județului, Silviu Iordache.

De notat că, în timpul alegerilor interne din USR-PLUS, s-a consemnat și un incident mai puțin obișnuit. Un bărbat de aproape 65 de ani a intrat în incinta secției de votare, amenajată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, a scos un bidon cu vopsea galbenă, pe care a turnat-o în urna cu voturi. După câte se pare, bărbatul a fost, pe rând, mai întâi, membru PLUS și, apoi, USR, iar gestul său ar fi fost consecința faptului că nu a primit din partea organizatorilor dreptul de a vota.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult