UNPR Buzău marchează din nou

grup- unprÎn timp ce alte partide sunt ocupate cu negocieri asidue pentru ocuparea funcției de conducere din propria organizație, UNPR Buzău deschide un nou centru, la Nehoiu. Duminica acesta a avut loc înființarea organizației UNPR Nehoiu, al cărei președinte este Alexandru Corcodel, fost primar de Nehoiu  cu 4 mandate.

”Credem că d-l Alexandru Corcodel , prin experiența sa politică și mai ales administrativă , va reuși să ne reprezinte foarte bine în teritoriu, iar orașul Nehoiu va avea numai de câștigat”, ne-a declarat senatorul Constantin Popa, președintele UNPR Buzău.

Amintim că Alexandru Corcodel a deținut 4 mandate de primar al orașului Nehoiu(primul ca independent, următorul din partea PSD, iar ultimele două  din partea PNL ), precum și funcția de viceprimar al orașului Nehoiu, ca independent. În 13 iunie 2014 el a fost exclus din PNL de către forul județean de conducere a PNL, imputându-i-se că a făcut anticampanie organizației din care făcea parte.

În prezent, primarul actual al orașului Nehoiu, Florentin Lungu  este suspendat din funcție și se află în arest la domiciliu de mai bine de șase luni  într-un dosar ce este pe rol la Judecătoria Pătârlagele. El este judecat pentru abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeței fondului forestier fără drept, instigare la infracțiunile de fals intelectual, distrugere de înscrisuri, tăiere și sustragere ilegală de arbori.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult