Când este Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și de ce e bine să ții acest post

petru-și-pavelPe lângă faptul că ne prilejuiește încă un pas către înălțarea spirituală, curățenia sufletească și trupească, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un rit ce trebuie respectat cu sfințenie. Anul acesta, ține doar două zile, pe 27 și 28 iunie.
Sfânta Scriptură ne spune că Însuşi Iisus a ţinut post, învăţându-şi ucenicii că rugăciunea are un rol-cheie. Să ții Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel înseamnă să-i cinstești cum se cuvine şi să readuci în atenția lumii obiceiul lor de a ţine post înaintea momentelor importante din anul bisericesc.
Cum se ține Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Din bătrâni, se mai păstrează încă o regulă foarte simplă pentru a afla perioada acestui post, variabil ca durată, cunoscut sub diverse denumiri în popor, precum Postul Sâmpetrului ori al Cinzecimii. Spre deosebire de alte posturi de peste an, acesta nu este aspru. Încă de prin secolul al IV-lea se ţine acest Post de vară, obişnuit la începuturi numai în cercurile monahale şi răspândit apoi printre toţi credincioşii. Sfânta Scriptură spune că Însuşi Iisus a ţinut post, învăţându-şi ucenicii că rugăciunea are un rol-cheie.
De ce postim pentru Sfinţii Apostoli? Ca să-i cinstim cum se cuvine şi pentru a ne reaminti obiceiul lor de a ţine post înaintea momentelor importante. Totodată, prin acest post se cinstesc darurile Sfântului Duh, pogorâte peste Sfinţii Apostoli, care se revarsă peste Biserică de Rusalii. Oamenii mai ţin acest post pentru a fi sănătoşi şi apăraţi de cele rele, de foamete şi grindină, dar şi pentru binele animalelor din ogradă.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: