Marina din Antiohia

Sfânta Marina (în calendarul catolic Margareta) este o fecioară martiră creștină originară din Antiohia. Ea se numără printre așa-numiții „Patrusprezece Ajutători” invocați în occident cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Marina este considerată drept ocrotitoarea femeilor care nasc. Sfânta Marina este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe la data de 17 iulie, potrivit wikipedia. Cele mai vechi surse ale legendei consemnează doar martiriul prin decapitare în timpul lui Dioclețian, în secolul al IV-lea. Treptat, viața sfintei a fost relatată cu tot mai multe amănunte. Versiunile ulterioare îl pomenesc pe prefectul Antiohiei, Olibrius, care ar fi dorit să o ia de soție pe Marina și să o determine să se dezică de credința creștină. Marina refuză acest lucru și fu aruncată după numeroase torturi în închisoare. În temniță ea a fost amenințată de un dragon, care a fost însă învins prin semnul crucii. După o versiune apocrifă, pomenită în Legenda aurea, acel dragon ar fi înghițit-o chiar pe sfântă, dar pântecele i-ar fi plesnit după ce Marina ar fi făcut semnul crucii.

Sursa articol: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marina_din_Antiohia

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult