Sfânta Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Ermioni, Sfânta fecioară şi Muceniţă a lui Hristos, a fost fiica Sfântului Apostol Filip, unul din cei şapte diaconi, cel care a botezat pe famenul Kandachiei, regina etiopienilor. Acesta avea patru fiice, despre care Evanghelistul Luca, în Faptele Apostolilor, mărturiseşte că erau fecioare şi proroceau (Faptele Apostolilor 21, 9). Dintre acestea, scrie doxologia.ro, Ermioni şi Evtihia au plecat în Asia, în căutarea Sfântului loan Teologul. Dar, neaflându-l, fiindcă Dumnezeu l-a strămutat ca pe Enoh şi pe Ilie, au găsit pe ucenicul Apostolului Pavel, Petroniu, de care au şi fost învăţate, urmându-i virtuţile. Ermioni se ocupa cu meşteşugul doctoricesc şi, de aceea, mulţi veneau la ea şi erau vindecaţi prin chemarea numelui lui Hristos.  Când împăratul Traian a mers să lupte împotriva perşilor, în trecere fiind, i-a fost dată în vileag Sfânta Ermioni, ca fiind creştină. Pentru aceea, aducând-o înaintea lui, încerca să o amăgească cu linguşiri şi să o despartă de credinţa în Hristos, dar fiindcă n-a putut să o înduplece, a poruncit să fie lovită ceasuri întregi peste faţă. Muceniţa, văzându-L pe Domnul nostru lisus Hristos şezând la judecată în chipul lui Petroniu, vorbindu-i şi întărind-o, nesocotea loviturile şi de aceea împăratul, ruşinat de statornicia şi neschimbarea minţii ei, a lăsat-o în pace. Plecând de acolo, Sfânta a deschis în Asia un han, unde, primind pe toţi străinii, îi alina sufleteşte şi trupeşte, şi putea vedea oricine că acolo era slăvit Domnul în toate zilele, de către fiecare om. Dar aceasta s-a petrecut doar câtă vreme a trăit Traian. Sfânta Ermiona și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată în Efes.