Sfânta Xenia

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox
Sursa foto: crestinortodox

Sfânta Xenia era originară din Roma. În momentul în care părinții au hotărât să o mărite, ea a ales să fugă împreună cu două slujitoare în Insula Cos. Face acest lucru din dragoste față de Hristos, căci pentru ea adevărata logodnă era unirea cu El. Renunță la numele Eusebia și își ia numele de Xenia, care se tâlcuiește „străina”, vrând să arate prin acest gest, că se înstrăinează de lumea aceasta. În urma rugăciunilor, îl întâlnește pe ieromonahul Pavel, iar la îndemnul acestuia se stabilește în cetatea Milassa din Careia și îmbracă haina monahală. Aici va ridica o bisericuță închinată Sfântului Mucenic Ștefan. Va fi locul în care se va nevoi împreună cu cele două slujitoare și cu alte fecioare.

În momentul în care cuvioasa Xenia a trecut la cele veșnice, pe la amiază, pe cer s-a arătat, deasupra mănăstirii, o cunună de stele foarte luminoasă având în mijlocul ei o cruce. Această cunună strălucea mai mult decât soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit să arate tuturor, sfințenia cuvioasei Xenia. Viața sa a fost cunoscută de ceilalți, după moartea ei. Cuvioasa Xenia le ceruse celor două slujnice să nu spună nimanui nimic despre viața sa. Astfel, nimeni nu a știut unde și când s-a născut, din ce fel de familie și de ce a ales să părăsească lumea aceasta, până în momentul în care una din slujnicele ei va face cunoscut motivul înstrăinării ei pentru Hristos.