Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în ‘Frăția Sfântului Mormânt’ – Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit și ‘Ierusalimiteanul’. Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită (alunei singure voințe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei rămâne în Constantinopol, unde i se încredințează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special Conducerea unui orfelinat și a unei case pentru bătrâni, lucrare socială foarte populară pentru Biserica bizantină din acea vreme. În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta. De aici a primit și numele de ‘Cretanul’ sau ‘Criteanul’, pe care l-a dat tradiția bisericească. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar.
A construit biserici, a înființat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creștinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor în insulă etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii a compus o mulțime de imne liturgice.
El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat în cartea Triodul și constituie o piesă liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști. Sf. Andrei Criteanul moare în insula Lebos, în jurul anului 740. Biserica îl cinsteste în data de 4 iulie. Nu trebuie însă confundat cu Sfântul Andrei cel din Creta sau “Calivitul”, prăznuit pe 17 octombrie, care a dobândit moarte martirică în 766.
