Sfântul Antonie cel Mare

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieții monahale, și este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții calugaresti. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminator al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. În acest mediu a deprins calea credinței. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, întrebându-se despre drumul său în viață, fericitul a auzit în biserica cuvintele lui Hristos. Antonie și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.

Dupa ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolești. Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

Dupa că în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-și locul decât pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști.

Sfantul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr. în desertul de pe malul drept al Nilului. Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit pe 17 ianuarie. Este sărbătoarea Cuviosului Antonie cel Mare, făcător de minuni și vindecător de boli. Ziua lui se ține pentru protejarea împotriva duhurilor rele, farmecelor, bolilor, loviturilor și arsurilor. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare sau Sfântul Anton înfruntă diavolul pentru oameni. Este un model de căință și smerenie.