Grigorie Sinaitul a fost un călugăr isihast, duhovnic și teolog care a trăit la sfârșitul secolului al XIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIV-lea. A fost unul din practicanții și teoreticienii isihasmului și ai rugăciunii lui Iisus în lumea monahismului atonit. A fost duhovnicul sfântului Grigorie Palama începând cu perioada retragerii acestuia în schitul Glossia (către 1320). În Biserica Greciei şi în Biserica Ortodoxă Română este prăznuit la 6 aprilie. Grigorie s-a născut în jurul anului 1265 la Kukulos, lângă Clazomene, în vestul Asiei Mici. A fost capturat de turci în jurul anului 1292 şi dus la Laodiceea. După ce a fost răscumpărat, Grigorie a călătorit în insula Cipru, unde a fost tuns în monahism ca rasofor. Mai târziu, Grigorie a călătorit până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde ajunge să primească Marea Schimă.
După o perioadă petrecută în Sinai, unde a îndeplinit mai multe ascultări, între care cele de bucătar, brutar şi copist, Grigorie a plecat la Ierusalim. De acolo, a plecat mai departe în Creta, unde a învăţat practica isihastă a rugăciunii inimii de la un monah pe nume Arsenie. Pe la începutul secolului al XIV-lea, Grigorie s-a mutat din nou la Muntele Athos, unde s-a aşezat la schitul Magula, în apropiere de Mănăstirea Filotheu. Timpul petrecut în toate aceste mănăstiri i-a permis să asimileze îndelungata experienţă duhovnicească păstrată în aceste locuri, astfel încât Grigorie s-a aşezat în cele din urmă într-o chilie singuratică, un loc de isihie (de „liniştire” duhovinească), petrecând timpul în tăcere, muncă şi în rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus. Împreună cu contemporanul său, Sf. Grigorie Palama, a ajutat la consacrarea Muntelui Athos ca centru al isihasmului.
Îngrijindu-se de răspândirea monahismului, Sf. Grigorie a întemeiat mai multe chilii la Muntele Athos şi patru mănăstiri în Tracia (în nordul Greciei). Despre ultimii ani de viaţă ai Sf. Grigorie nu avem informaţii sigure. Unele surse afirmă că ar fi trecut la Domnul la Muntele Athos în anul 1310. Potrivit altor surse, ar fi rămas în Sfântul Munte până când turcii otomani şi-au început raidurile în zonă, în deceniul al treilea al sec. al XIV-lea, după care se spune că s-ar fi refugiat mai întâi la Salonic, iar de acolo în Bulgaria, unde ar fi întemeiat o mănăstire în ţinuturile sălbatice din Paroria, în munţii Stranţa, pe coasta occidentală a Mării Negre, unde ar fi trecut la Domnul pe 27 noiembrie 1346.
