Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Gratian. S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp și neroditor. Numele său înseamnă în limba greacă „voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Iersualim și se nevoiește într-o peșteră. Aici a săvârșit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porțile cerului, tămăduind pământul de nerodire și a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii.
Sfântul Eftmie a fost și un mare apărător al dogmelor bisericești. Lupta împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, îl numeste luptător și învățător al dreptei credințe. Recunoaște cele două nașteri ale Fiului, adică pe cea veșnică din Tatăl și fără trup și pe cea sub vreme, din Fecioara Maica, cu trup însuflețit; mărturisește că în Hristos sunt două firi – dumnezeiască și omenească, dar neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite. Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani.
