Sfântul Eustatie și Sfântul Timotei

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:activenews.ro
Sursa foto:activenews.ro

Sfântul Eustatie a fost un apărător al Ortodoxiei. A apărat sfintele dogme la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins învățătura lui Arie. Împreună cu ceilalți Sfinți Părinti, Eustatie a mărturisit pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotrivă cu Tatăl și cu Sfântul Duh după dumnezeire (după ființa lor dumnezeiască). După moartea împăratului Constantin cel Mare, arienii au luat putere și au început să-i prigonească pe creștini. Sfântul Eustatie a fost scos din scaun și surghiunit, mai întâi în Tracia, apoi în Macedonia. Sfântul Eustatie a suferit mult și a trecut la cele veșnice în anul 345 după Hristos. Sfântul Cuvios Timotei a fost ucenic al Cuviosului Teoctist, starețul mănăstirii din muntele Olimpului, lângă pustiul Simboli, în timpul împăratului Copronim (741-775). A trăit mulți ani în pustietăți, nevoindu-se în post, înfrânare și rugăciuni. A primit darul de a tămădui bolnavii și de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți.