Iosif Imnograful (sau Iosif scriitorul de cântări) a fost un monah din secolul al IX-lea, mare apărător al cinstirii icoanelor în perioada iconoclastă. Este cunoscut ca prolific scriitor de cântări bisericești, așa cum se vede din Octoih. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 3 aprilie. Viitorul Sf. Iosif Imnograful s-a născut în anul 816 în Sicilia, din părinți creștini, Plotin și Agata. În anul 830, el și familia sa au plecat în Grecia, fugind din calea invaziei arabe a Siciliei. Fiind crescut de părinți evlavioși, a devenit mai apoi monah la mănăstirea Latmos încă din tinerețe. Pentru evlavia sa și pentru iubirea de Dumnezeu pe care o arăta, el a fost lăudat de Sf. Grigorie Decapolitul, care l-a adus pe Iosif la Constantinopol. Împreună cu Sf. Grigorie, Sf. Iosif a fost un ferm apărător al cinstirii icoanelor, învățându-i și pe alții același lucru.
Acestea se petreceau în vremea când erezia iconoclastă bântuia Biserica Ortodoxă: atât împăratul bizantin, Leon Armeanul cât și patriarhul de pe tronul Constantinopolului erau iconoclaști. Sf. Iosif a fost ales de monahii ortodocși din Constantinopol ca delegat al lor către Papa Leon al III-lea (pe acea vreme acesta era încă în comuniune cu Biserica Răsăritului), pentru a-i cere ajutorul. În timpul calătoriei, Sf. Iosif a fost capturat de bandiți arabi, care l-au dat în mâinile iconoclaștilor care l-au aruncat în închisoare. și în închisoare a mărturisit și a învățat pe alții să se împotrivească ereziei. Tot pe când era în închisoare i s-a arătat Sf. Nicolae al Mirelor care i-a cerut să cânte spre slava numelui Domnului. După șase ani petrecuți în închisoare, Sf. Iosif a fost eliberat.
După eliberare, s-a întors la Constantinopol unde a întemeiat o mănăstire închinată Sf. Grigorie Decapolitul, care nu mai era atunci în viață; moaștele sfântului Grigorie au rămas în această mănăstire mai bine de șase veacuri, până la căderea Constantinopolului sub turci (1453). Sf. Iosif a mai ridicat și o biserică în cinstea Sf. Apostol Bartolomeu, față de care avea o mare evlavie. Pe când ținea post aspru, înaintea prăznuirii Sf. Apostol Bartolomeu, acesta i-a apărut în vis și l-a îndemnat și el să scrie cântări bisericești. După ce a scris un prim imn în cinstea Sf. Apostol Bartolomeu, Sf. Iosif a închinat multe cântări Sfântului Nicolae, care îl eliberase din închisoare, Născătoarei de Dumnezeu și altor sfinți. Se crede că a compus în jur de o mie de cântări.
Când în Biserica a venit un alt val al ereziei iconoclaste, Sf. Iosif a stat iarăși împotriva acesteia, drept care a fost trimis în exil în Cherson pentru unsprezece ani. La întoarcerea sa, în anul 842, pe când domnea dreptcredincioasa Teodora, a fost numit păstrător al Sfintelor Vase al Catedralei Sfânta Sofia. Însă a fost din nou trimis în exil atunci când l-a acuzat de desfrânare pe Bardas (Vardas), fratele împărătesei. S-a întors la Constantinopol după moartea lui Bardas, în anul 867. Ajuns la o vârstă foarte înaintată, bolnav fiind, sfântul a primit înștiințare de la Dumnezeu că viața lui se apropia de sfârșit. Ca urmare, Sf. Iosif a rămas în rugăciune intensă până la moartea sa, rugându-se pentru pacea Bisericii și pentru mântuirea sufletului său. A adormit întru Domnul în jurul anului 883. A lăsat în urmă o moștenire bogată, multe canoane din Minei și multe imne din Octoih fiind alcătuite de Sf. Iosif Imnograful.
