Sfântul Meletie, ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Sfântul Meletie, contemporan al Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, a rămas în conștiința Bisericii ca apărător al dreptei credințe în fața ereziei ariene, care nega divinitatea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. Originar din Armenia, Sfântul Meletie învățase de mic dogmele credinței creștine, devenind renumit pentru viața sa virtuoasă. Este numit mai întâi episcop al cetății Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop în scaunul Antiohiei, în vremea împăratului Constantin al II-lea (337-340).

De trei ori a fost izgonit și exilat Sfântul Meletie, din scaunul său, de către ereticii arieni, în Armenia. Sfântul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, în timpul căruia împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte. La acest Sfânt Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Meletie. Pe când acesta explica dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mâna sa, arătând mai întâi unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, înaintea tuturor, a ieșit deodată o văpaie luminoasă din mâna ierarhului. Acestă minune a rușinat pe eretici, iar pe cei dreptslăvitori i-a întărit în dreapta credință.

La acest Sinod, Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teologul ca patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai înainte de aceasta, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare și l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Meletie se îmbolnăvește în timpul Sinodului și trece la cele veșnice. Sfintele lui moaște au fost mutate după aceea la Antiohia. Sfântul Meletie este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz, deoarece, acesta a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime, mărturisind  credința de la Niceea, în biserica din Antiohia, pentru că un arhidiacon, adept al arianismului, îi astupase gura cu mâna.

El nu s-a lăsat intimidat de gestul arhidiaconului și a făcut semne și anume: a arătat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, închipuind cele trei Persoane și apoi, împreunându-le, a arătat un deget închipuind o singură Ființă. Prin același gest fac referire astăzi la Sfânta Treime, persoanele cu deficiențe de auz, în limbajul mimico-gestual.