Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici au pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305). Sfântul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu și cei doi Alexandru, din Egipt. Dintre acești mucenici numai Agapie primise botezul prin afundare în apă. Ceilalți au primit botezul sângelui. Uimiți de tăria și liniștea cu care creștinii primeau chinurile pentru credința lor, inimile lor s-au înflăcărat de râvna pentru Hristos și astfel, și-au legat singuri mâinile și s-au înfățișat înaintea ighemonului Urban, spunându-i: „Și noi suntem creștini.” Acestor tineri li s-a alăturat atunci și Agapie, un cetățean de vază al cetății, care suferise și până atunci mult pentru Hristos. Cu toții au fost uciși prin decapitare în anul 303.