Sfântul Mucenic Calinic

Sursa foto:doxologia.ro

Pe data de 29 iulie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Calinic. Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în buna credinţă creştină. Şi venind el în vârsta bărbatului desăvârşit, vedea pe mulţi oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos şi ţinându-se de păgânătate. Aceia întunecându-se de drăceasca înşelăciune, credeau pietrelor celor fără suflare şi aduceau jertfe spurcate idolilor.

Când i s-a spus că va fi spus la chinuri dacă nu va lepăda credința în Hristos, Sfântul Mucenic Calinic a zis: ,,Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flămând.” Pentru acestea i s-au pus în picioare încălțări de fier, ce aveau cuie pe interior, și așa a fost fugărit în cetatea Gangra. Dar sfântul umbla că și cum nu simțea durerea din rănirea picioarelor și cânta psalmul lui David: ,,Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat la mine și a auzit rugăciunea mea. Și m-a scos din groapă patimilor și din țină noroiului, și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei”.

Pe drumul spre execuție i s-a făcut sete. Prin rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit apa dintr-o stâncă, iar izvorul acela n-a încetat de atunci a dărui apa, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului. Apoi sfântul mucenic fost aruncat în foc, dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cei ce l-au persecutat au găsit trupul Sfântului Mucenic Calinic neatins de flăcări.

 

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult