Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfântul Mucenic Iulian era din cetatea Anazarvia, care este a doua eparhie a Siciliei. El s-a născut dintr-un tată care era de neam senatoresc, cu credinţa elin, iar din mamă creştină, care după moartea bărbatului său, s-a mutat în Tarsul Ciliciei. Acolo, botezându-şi pruncul în sfânta credinţă, îl creştea în învăţătura cărţii şi în dreapta credinţă. Când copilul era de 18 ani, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor din porunca lui Diocleţian. Fericitul Iulian fiind prins, a fost dus la ighemonul Marchian spre întrebare. Acesta, schingiuindu-l mult, uneori îl amăgea cu îmbunări, iar alteori prin îngroziri şi munci, îl silea spre idoleştile jertfe; însă el nu s-a lepădat de Hristos. Deci, plimbându-l un an întreg prin diferite cetăţi ale Ciliciei, pretutindeni a fost muncit în diferite chipuri; însă el răbda ca un credincios adevărat al lui Iisus Hristos.

Când a fost adus în cetatea de lângă mare, care se numea Egeea, slujitorii cei diavoleşti, deschizînd gura sfântului cu sila, îi băgau vin şi carne jertfită idolilor, vrând ca, cu acele jertfe idoleşti, să spurce pe curatul şi sfântul rob al lui Hristos. Apoi, fiind aruncat în temniţă, a venit la dânsul fericita lui maică, care de departe îi urma lui. Ea se ruga lui Dumnezeu să întărească pe fiul ei întru nevoinţa cea mucenicească. Deci, prinzând-o pe ea păgînii, a rugat pe ighemon să o lase la fiul ei trei zile, ca să-l sfătuiască a se închina zeilor lor. Atunci ighemonul a poruncit să nu o oprească nimeni, când se va duce în temniţă la fiul ei. Deci dânsa, şezînd lângă el ziua şi noaptea, îl ruga cu multe lacrimi şi cuvinte de iubire, ca o mamă bună şi-l îndemna pe dânsul să rabde pentru Hristos până la sfîrşit muncile cele de puţină vreme, pentru ca prin acestea să se învrednicească de la Domnul de veşnicile bunătăţi şi să fie numărat în ceata sfinţilor mucenici.

După ce au trecut cele trei zile, sfântul împreună cu maica sa au fost scoşi la judecata ighemonului. Ighemonul, nădăjduind că maica lui l-a înduplecat spre a jertfi idolilor pe fiul ei, a început a o ferici pe dânsa cu laude. Dar ea  a mărturisit cu mare glas numele lui Iisus Hristos, iar idoleasca păgânătate a ruşinat-o cu multe mustrări şi ocări. Asemenea făcea şi Sfântul Iulian, mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos, unul şi adevăratul Dumnezeu şi ocărând mulţimea zeilor păgâneşti. Atunci ighemonul, mâniindu-se, i-a muncit pe amândoi fără milă. Pe maica mucenicului, după ce a bătut-o mult, a poruncit să-i taie călcâiele picioarelor, cu care a urmat fiului ei venind după dânsul din Tars, apoi să o izgonească. Iar pe Sfîntul Mucenic Iulian a poruncit să-l bage într-un sac cu nisip în care erau jivini şi târâtoare veninoase şi apoi să-l arunce în mare. Astfel, Sfîntul Mucenic Iulian a luat cununa muceniciei. Tot muceniceşte s-a sfârşit şi sfânta lui maică, luând cununile biruinţei de la Hristos Dumnezeul nostru. Trupul Sfântului Iulian fiind scos de valuri la uscat, o oarecare drept credincioasă femeie văduvă, luându-l, l-a dus în Alexandria şi l-a îngropat cu cinste. După un timp, sfintele lui moaşte au fost aduse în Antiohia.