Sfântul Mucenic Sava de la Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfântul Mucenic Sava s-a născut în anul 334, într-un sat din zona Buzăului. Părintele său duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau călugari misionari în ținutul Buzăului unde, probabil, era și o episcopie și converteau la creștinism numeroși daco-romani, goți și „barbari” închinători la idoli. În actul martiric al Sfântului Mare Mucenic Sava, se spune că în primăvara anului 372, a treia zi de Paști, noaptea, ostașii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cât și pe fericitul Sava, i-au legat și i-au bătut, făcându-le multe răni pe trup, ca să se închine idolilor și să manance cele jertfite lor. Sfântul Sava, înfruntându-i cu bărbăție, a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn de gât, l-au aruncat în râul Buzău.

Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava la vârsta de 38 de ani. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie, 372. Moaștele sale au fost luate de creștini și de preotul Sansala și ascunse. Apoi, de frica goților, „au fost trecute din țara barbară în Romania”, adica în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia. Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, „de a-i trimite moaște de sfinți”, prezbiterii din Dacia au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoțite de o scrisoare.

Scrisoarea, întocmită de un preot învățat din Dacia sau de Sfântul Bretanion de la Tomis, poartă titlul „Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) către Biserica lui Dumnezeu ce se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale”. Ea a fost adresată, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că și în Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.