Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:acvila30.ro
Sursa foto:acvila30.ro

Sfântul Policarp este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 23 februarie. S-a născut în temniță, în jurul anului 70, la Efes, deoarece părinții săi fuseseră închiși pentru că nu lepădaseră credința în Hristos. La botez a primit numele Pangratie. Din scrierile Sfântul Irineu aflăm ca Sf. Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol Ioan. Înainte ca părinții lui să fie martirizați, este dat în grija Calistei, o femeie bogată și credincioasă. Potrivit tradiție, Pangratie va da săracilor tot ce va găsi în hambarele acesteia. Ca mama sa adoptiva să nu fie tulburată de milostenia sa, se va ruga lui Dumnezeu și în urma rugăciunii, hambarele s-au umplut la loc. Datorită acestei minuni, Calista i-a schimbat numele din Pangratie în Policarp, adică ,,cel cu multe roade“. Sfântul Policarp a fost hirotonit diacon și preot de Sfantul Vucol. Episcopii prezenți la înmormantarea Sfântului Vucol, l-au hirotonit episcop. Sfintele moaște ale Sfântului Policarp au fost luate de latini în timpul cruciadelor și sunt acum în Franța, iar o particică se păstrează cu evlavie în Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. De la Sfântul Policarp ni se păstrează o frumoasă și folositoare epistolă a sa către filipeni.