Sfântul Sava de la Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Sfântul Sava de la Buzău, cunoscut mai adesea drept Sava Gotul s-a născut în anul 334 (aproximativ), în regiunea Buzăului, în apropiere de râul Mousaios (Buzăul de azi), din părinți creștini și a trăit în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură. Actul său de martirizare precizează că ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităților religioase de acolo. Sinaxarele amintesc apropierile sufletești ale Sfântului Sava de la Buzău de doi preoți din sate învecinate, un anume Sansalas și un altul, Gutticas. Între anii 369 și 372, în timpul prigoanei creștinilor pornită de Atanaric, rege got, legenda vorbește despre o apariție, a unui „bărbat foarte mare și luminos”, care îi spune Sfântului Sava să se alăture preotului Sansalas în ceea ce avea să-i fie începutul martiriului.

Astfel, la porunca lui Atharid, fiul unui dregător got — Rotheseu —, sunt legați, biciuiți și târâți prin păduri incendiate. Rănile de pe trupul mucenicului se vindecă însă peste noapte, ceea ce-i înfurie pe prigonitori, care îl răstignesc pe două osii. A doua zi, spre dimineață, este eliberat de către o femeie, dar Sfântul Sava refuză să fugă. Atharid îl silește apoi să mănânce, împreună cu preotul Sansalas, din carnea jertfită idolilor. La împotrivirea mucenicului și la mărturisirea credinței sale în Hristos ca singur Dumnezeu, i se leagă un lemn de gât și este aruncat în Mousaios, găsindu-și sfârșitul astfel, „prin lemn și apă”, la vârsta de 38 de ani. Trupul i-a fost găsit de credincioșii creștini și îngropat conform tradițiilor.

În anul 374, Sfântul Vasile cel Mare dispune aducerea moaștelor, împreună cu descrierea martiriului Sfântului Mucenic Sava, într-o scrisoare a lui Bretanion, episcopul Tomisului de atunci, în Capadocia. Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este celebrat, în cultul român ortodox, la 12 aprilie (deși apare alteori în dreptul zilei de 18 aprilie), iar conform calendarului romano-catolic, pe 28 aprilie.