Sfântul Teodor Stratilat a viețuit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Împaratul Liciniu, ridicând prigonire asupra creștinilor, ucide pe cei 40 de mucenici din Sevastia și pe mulți creștini care refuzau să se închine idolilor. Împăratul, auzind că Teodor era creștin și convertea pe mulți păgâni la creștinism, merge în cetatea Iracleea, în care acesta era conducător, să-i ceară să jerfească idolilor. Aduce cu sine mai multe statui de aur și argint, ridicate în cinstea zeilor. Sfântul Teodor îi cere împăratului aceste statui, spunând că mai întâi dorește să se închine lor în casa lui, ca mai târziu să le jertfească acestora în fața celor din cetate. Teodor distruge statuile și împarte aurul și argintul săracilor. Este supus la multe chinuri, iar după cinci zile de temniță, este răstignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mâinile și picioarele, iar trupul i-a devenit ținta tinerilor arcași.
Apoi, strigând către Domnul, a spus: „Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se rănește fața, mi se sfărâmă dinții, iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomenește-mă, Doamne, pe mine, cela ce răbd cruce pentru Tine, fier, foc și piroane; de acum, primește duhul meu, ca să mă duc din viața aceasta”. Acestea zicându-le, mucenicul a tăcut și n-a mai grăit nimic. Împăratul, crezând că este mort, l-a lăsat pe cruce. Noapte, îngerul Domnului l-a coborât de pe cruce și l-a făcut sănătos. În urma acestei minuni, mulți păgâni s-au convertit la creștinism. I s-a tăiat mai târziu capul, din porunca împăratului Liciniu.
