fbpx

VIDEO: Procesiunea de Bobotează, de la Apa Buzăului

Momente înălțătoare azi, de praznicul Bobotezei, sărbătorit și la apa Buzăului. Nu numai apele s-au sfințit, ci și sufletele noastre, însetate de harul de Sus.

„În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie” (Troparul Botezului Domnului).

Tradiţionala procesiune de astăzi, de Bobotează, de la apa Buzăului, s-a desfășurat în prezența Ierarhului locului, Înaltpreasfinţitul Ciprian, a preoţilor, oficialităţilor buzoiene – prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, subprefect Boloș Marieta, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu și primarul Buzăului, Constantin Toma.  Uniți în duh de rugăciune, credincioșii s-au bucurat să participe la acest frumos eveniment.

„Fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii” (Matei 10, 16). Porumbelul, în contextul sărbătorii de azi, este simbolul Sfântului Duh.

Sursa: Fundația Sf.Sava

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult