fbpx

33 de buzoieni vor fi încadrați ca rezidenți în unități medicale, după concursul din acest an

Dintre cei 43 de candidați din Buzău, care s-au înscris anul acesta la concursul de intrare în Rezidențiat, pentru unul dintre domeniile Medicină, Medicină dentară sau Farmacie, 33 vor primi repartiție, în perioada 5-8 decembrie, după care vor începe pregătirea în specialitatea pe care și-au ales-o.

La examenul din 21 noiembrie, au candidat, pentru domeniul Medicină, 14 candidați din județul Buzău, însă numai doi au obținut peste 800 de puncte, ceilalți având între 490 și 733 de puncte. Important este însă că toți vor fi încadrați ca rezidenți, în urma ultimei suplimentări a locurilor.

În ceea ce privește admiterea în Rezidențiat pentru domeniul Medicină dentară, între candidați s-au aflat și 6 buzoieni, din care doar 4 au avut punctaj de admitere.

De asemenea, dintre cei 23 de buzoieni înscriși la concurs, pentru domeniul Farmacie, 2 nu s-au prezentat, 6 nu au reușit să obțină punctaj de promovare, iar 15 au obținut punctaje între 544 și 741 și vor începe pregătirea în specialitatea pentru care au optat.

Unitățile medicale buzoiene au scos la concurs 8 posturi pentru rezidențiatul din acest an, pentru care au fost disponibile 221 de posturi, din care cele mai multe în cadrul secției Buzău a Spitalului CF Galați (câte 1 post în specialitățile ATI, Cardiologie, Radiologie și Medicină fizică și recuperare). Spitalul Județean de Urgență Buzău ascos la concurs 2 posturi în specialitatea Medicină de urgență, Serviciul Județean de Ambulanță – 1 post Medicină de familie, iar Spitalul de boli cronice Smeeni – 1 post Medicină fizică și reabilitare.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult