fbpx

Farmaciile buzoiene, golite de teste rapide antigen

 

Speriați de valul patru al pandemiei de coronavirus, dar și preventiv, odată cu debutul noului an școlar, buzoienii au golit de pe rafturile farmaciilor stocurile de teste rapide antigen, pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

În ultima perioadă, pachetele pentru depistarea infecției s-au vândut ca pâinea caldă și puține farmacii din municipiu mai au în stoc un astfel de produs.

Cele mai căutate au fost testele de depistare a virusului din salivă, al cărui cost este de 40 de lei, și care s-au epuizat rapid. Unele farmacii mai au pe rafturi doar teste rapide de tip nazo-faringian, cele din care proba pentru depistarea coronavirusului se ia din nas și din gât. Prețurile acestor teste rapide variază, în funcție de farmacie, între 15 și 33 de lei.

Testul rapid antigen are avantajul de a oferi un răspuns rapid celor care îl fac față de cel Real Time PCR, al cărui răspuns poate întârzia și 48 de ore. Testul rapid antigen indică însă infecția în faza acută a bolii.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult