Genele care stau în spatele a cinci tulburări psihice

Sursa foto: talkspace.com

Un grup medici a descoperit genele care contribuie la dezvoltarea ADHD, a tulburării spectrului de autism, a tulburarii bipolare, dar și a depresiei majore și a schizofreniei.  Este vorba despre un proiect de cercetare, bazat pe o colaborare intre Universitatea Queensland si Universitatea Vrije (Amsterdam). Profesorul psihiatru UQ Christel Middeldorp susține că mai multe seturi de gene au marcat toate cele cinci tulburări, potrivit sciencedaily.com. „Înainte de această analiză, știam că o mulțime de tulburări psihice erau legate între ele datorită naturii lor ereditare”, a menționat acesta. Cercetătorii au vrut să descopere dacă anumite seturi de gene sunt implicate în dezvoltarea tulburărilor multimple. Sunt aduse în discuție gene ce joacă un rol în aceeași cale biologică, sau care sunt active în același tip de țesut.

Se pare că genele care sunt foarte active la nivelul creierului influențează anumite tulburări, iar unele dintre ele au fost asociate cu toate bolile pe care s-a axat studiul actual. Acest lucru denotă că există un set comun de gene ce crește riscul tuturor celor cinci tulburări. ,,Acest fenomen se întâmplă prin intermediul căilor biologice pe care le au în comun genele din creier. Am descoperit că există mecanisme biologice comune, ce acționează în dezvoltarea acestor tulburări, iar toate indică spre funcții ale celulelor creierului”, a explicat Anke Hammerschlag, autorul principal al studiului.

Noile medicamente farmaceutice ar putea viza aceste căi comune. ,,Constatările noastre sunt un prim pas important spre dezvoltarea de noi medicamente care pot fi eficiente pentru o gamă largă de pacienți, indiferent de diagnosticul lor exact. Aceste cunoștințe ne vor apropia de dezvoltarea unei medicamente personalizate mai eficiente „, a mai spus ea.

Sursa: sciencedaily.com

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult