Registru naţional pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: doctor.ndtv.com
Sursa foto: doctor.ndtv.com

Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea unui registru naţional pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă.  Potrivit referatului de aprobare a proiectului, crearea unui Registru al pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă, denumit în continuarea Registrului Național de Predializă este necesară având în vedere faptul că boala cronică de rinichi reprezintă o problemă de sănătate publică, atât prin prevalență, cât și prin costurile determinate în cadrul sistemului de sănătate, pentru o monitorizare adecvată a pacienților cu boală cronică de rinichi.

,,Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătății propune înființarea Registrului Național de Predializă, utilizând program informatic denumit ReNal, pus la dispoziție cu titlu gratuit de către Asociația de Nefrologie, Dializă și Acces Vascular. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” va asigura coordonarea tehnică la nivel național, respectiv de realizarea, implementarea şi managementul Registrului Naţional de Predializă, iar coordonarea științifică va fi asigurată de cadrele didactice din cadrul Clinicii de Nefrologie și Dializă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, în colaborare cu Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătății”, se mai arată în document.

Medicii în specialitatea Nefrologie care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienții diagnosticați cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5 vor fi obligați să raporteze datele în Registrul Național de Predializă, în condițiile prezentului ordin şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Medicii în specialitatea Nefrologie care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienții diagnosticați cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5 vor putea prescrie medicație specifică acestei patologii doar pacienților înscriși în Registrul Național de Predializă.           Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București răspunde de realizarea, implementarea şi managementul Registrului Naţional de Predializă, având următoarele atribuții:

  • a) administrează serverul și programul informatic ReNal, precum și baza de date a Registrului Național de Predializă;
  • b) coordonează și organizează colectarea datelor la nivel național în cadrul Registrului Național de Predializă. Introducerea și prelucrarea informațiilor pacienților se va realiza cu acordul acestora de prelucrarea a datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, în conformitate cu prevederile 5 legale în vigoare. Drepturile de proprietate intelectuală pentru datele colectate și analizele/studiile/rapoartele realizate vor aparține Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”;
  • c) coordonează, monitorizează și evaluează la nivel național modul în care se realizează raportarea datelor de către unitățile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienților diagnosticați cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5;
  • d) analizează stadiul raportării datelor de către unitățile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienților diagnosticați cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5; transmite această analiză Comisiei de Nefrologie a Ministerului Sănătății, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;
  • e) analizează ori de câte ori este nevoie datele raportate de către unitățile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienților diagnosticați cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5.

Comisia de Nefrologie a Ministerului Sănătăţii îndeplinește următoarele atribuții:

  • a) analizează trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie datele raportate în cadrul Registrului Național de Predializă de către Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București
  • b) elaborează şi transmite Ministerului Sănătăţii la Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică la adresa de email dam@ms.ro rapoarte trimestriale, anuale şi ori de câte ori este nevoie, rezultate din analiza datelor raportate în Registrul Național de Predializă.