Servicii medicale gratuite în sistemul de stat pentru mai multe categorii de persoane

Mai multe persoane beneficiază, de luni, de scutirea de la coplata în sănătate, potrivit unui act normativ apărut vineri în Monitorul Oficial. Concret, pe lângă persoanele care beneficiau de scutire, până acum (precum copiii de până în 18 ani sau pensionarii cu venituri din pensii de până în 900 de lei), vor mai fi exceptate de la coplată și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane sau cele reținute, arestate sau deținute (dar doar dacă acestea din urmă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse). Mai mult, de acum există și unele categorii de persoane care vor beneficia de aceste servicii medicale gratuite, chiar și dacă nu au CNP, scrie avocatnet.ro.

Astfel, au mai fost adăugate câteva categorii de pacienți care vor fi exceptate de la plata acestei sume de bani pentru servicii medicale (pe lânge acele categorii care, oricum, beneficiau și până acum). Modificările se referă la:

  • cetăţenii români, care sunt victime ale traficului de persoane;
  • persoanele reţinute, arestate sau deţinute, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă (dar doar dacă dacă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse).

Mai mult, potrivit noii legi, unele categorii de persoane vor beneficia de scutire, fără să mai conteze dacă obțin venituri sau nu:

  • copiii de până în 18 ani;
  • tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi;
  • absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni;
  • ucenicii sau studenţii.

Și până acum astfel de persoane beneficiau de scutire, dar numai dacă nu câștigau venituri din muncă.

Există și anumite categorii de persoane pentru care scutirea era aplicabilă și până acum, față de care nu există modificări:

  • bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
  • persoanele fizice cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri;
  • toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, pentru toate serviciile medicale.

Practic, toate persoanele aflate în situațiile de mai sus sunt scutite de coplată și beneficiază de servicii medicale, fără plata contribuției.

Scutirea va viza și unele persoane fără CNP

O altă noutate a Legii nr. 186/2019 este că vor beneficia de servicii medicale, prin scutire de la coplată, și unele persoane care nu au cod numeric personal și cărora nu le-a fost înregistrată nașterea. Mai exact, e vorba de:

  • copiii până în 18 ani;
  • femeile însărcinate și lăuzele;
  • victimele traficului de persoane.

Conform actului normativ, aceste persoane vor beneficia de servicile medicale relevante „în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.” De asemenea, astfel de persoane vor declara că „nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale”, potrivit avocatnet.ro.

În plus, legea mai prevede că „furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz”.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult