Specialiștii identifică enzimele care suprimă sistemul imunitar al femeilor cu cancer de sân

Sursa foto:cancer.gov

Imunoterapia a fost o adevarată transformare în privința tratării cancerului. Totuși, de multe ori succesul este limitat din motive foarte complexe și derutante. Când vine vorba despre cancerul de sân, doar un număr mic de paciente sunt eligibile pentru tratamentul pe bază de imunoterapie, menționează eurekalert.org, potrivit medlife. Nici atunci reușita nu este garantată, se poate întâmpla ca beneficiile să fie foarte mici. Cercetătorii de la Institutul de Cancer Duke au condus un nou studiu, prin care au găsit o modalitate potențială de îmbunătățire a acestor rezultate prin țintirea tumorilor de cancer mamar cu ajutorul sistemului imunitar al organismului. Rezultatele au fost publicate în revista ”Nature Communications”. Se pare că a fost identificată o enzimă în celulele implicate în reglementarea creșterii și răspândirii cancerului de sân. Enzima, numită CaMKK2, este foarte des întâlnită în macrofage, mai ales în cazurile de cancer de sân. Specialiștii au efectuat o serie de studii exploratorii, iar astfel au dezvăluit utilitatea potențială a moleculei drept ținta terapeutică pentru cancerul de sân. ,,Această moleculă a suprimat creșterea tumorii atât prin creșterea numărului de celule T, cât și prin reducerea capacității tumorii de a suprima activitatea celulelor T. Rezolvăm doua probleme dintr-un singur foc”, concluzionează Donald McDonell, autorul studiului. Mai multe studii sunt în curs de desfășurare. Scopul este obținerea mai multor date pentru a lansa un studiu clinic care să includă femei diagnosticate cu cancer de sân.

Sursa: eurekalert.org medlife.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult