Ziua cea mai neagră, la Buzău, de la debutul pandemiei de Covid

de Stiri Buzau Media

Județul Buzău bifează, astăzi, cea mai neagră zi de la debutul pandemiei de coronavirus, cu un record înfiorător de îmbolnăviri cu Covid!

Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, au fost depistați pozitivi 365 de buzoieni, iar 3 sunt reinfectați. Pacienții au vârste cuprinse între 4 luni și 93 de ani. Acesta este cel mai mare număr de cazuri de coronavirus raportat vreodată, în județul Buzău.

Tot astăzi au fost raportate și 9 decese asociate Covidului.  Cel mai tânăr buzoian răpus de infecția cu SARS Cov 2 în ultimele zeci de ore este o femeie de 48 de ani din Glodeanu Siliștea care a murit la Terapie Intensivă după 8 zile de internare. Femeia nu avea nici o altă afecțiune, se născuse însă cu sindromul Down. De asemenea, un buzoian de 51 de ani a fost ucis de coronavirus, fără a avea vreo altă afecțiune de care să fi știut el sau familia lui.

Alți pacienți care au decedat din cauza coronavirusului în ultimele ore sunt din  Merei, din orașele Buzău și Râmnicu Sărat, Colți, Rușețu și Mărăcineni.

 

Știri despre: