1 aprilie s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru doi localnici din Padina! S-au ales cu dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori

Sursa foto:mditv.ro

Un echipaj de poliție din Pogoanele, în timp ce acționa pe DJ 203E, a observat, luni, 01 aprilie, pe câmp, un atelaj ce era încărcat cu material lemnos. În momentul în care au încercat să oprească vehiculul, ocupanții au luat-o la fugă. Aceștia au fost prinși după aproximativ 500 metri, pe câmp. Polițiștii au stabilit că este vorba despre doi localnici din Padina, în vârstă de 42, respectiv 28 de ani, care nu au prezentat niciun document pentru încărcătură. În urma verificărilor a rezultat că încărcătura, 24 de bucăți de material lemnos de esență salcâm, fusese tăiată dintr-o lizieră ce aparține Ocolului Silvic. Poliţiştii au confiscat un motofierăstrău folosit la tăierea arborilor, materialul lemnos fiind predat reprezentanților silvici. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, iar poliţiştii din Padina continuă cercetările pentru documentarea tuturor aspectelor.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult