2.000 de solicitări pentru pompierii buzoieni, în prima pare a anului

de Stiri Buzau Media

De la începutul anului (perioada 01ianuarie – 18 aprilie 2018), salvatorii buzoieni au răspuns unui număr de 2.000 de solicitări pentru situaţii de urgenţă, dintre care 1597 prim ajutor medical și 403 stingerea incendiilor, descarcerare, asistență persoane, salvare animale, evacuare apă și alte intervenții. Față de aceeași perioadă a anului 2017, din analiza datelor statistice se constată o scădere a numărului de solicitări cu circa 15%, fapt datorat de campaniile de informare și educare preventivă derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar și de activitățile de control și instruire desfășurate de structurile de prevenire și cele operative la nivelul comunităților. Respectând măsurile de prevenire și cunoscând modul de comportare în diferite situații de urgență, cetățenii contribuie astfel la scăderea numărului de evenimente și implicit a numărului de victime și pagube generate de acestea.

Știri despre: , ,