8 milioane de lei au intrat în bugetul local al Primăriei Buzău, pe final de an!

de Stiri Buzau Media

Spre finalul anului 2018, bugetul municipiului Buzău a fost suplimentat cu 8 milioane de lei, bani ce vor fi folosiți pentru micșorarea creditului de 14.000.000 lei de la Trezoreria Statului, pe care administrația locală l-a contractat recent pentru subvenția la gigacalorie. Decizia a fost luată astăzi de aleșii locali, în cadrul ședinței de îndată a Consiliului Local Municipal. Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii, aceștia au fost anunțați de către edilul șef Constantin Toma că reprezentanții Regiei Autonome Municipale au recalculat suma necesară pe care Primăria Buzău va trebui să o acopere pentru subvenția la gigacalorie din această iarnă.  ,,Vă informez că din acel credit vă anunț că vor mai dispărea 3 milioane de lei, în sensul că cei de la RAM au recalculat și au constatat că nu ne trebuiau 14 milioane de lei, adică 3 milioane de euro, ci doar 11 milioane de lei. Deci 11 fără 8 fac 3, cu acele 3 milioane se va întinde pe 20 de ani. Deci până la urmă este o chestie bună pentru bugetul local”, a menționat primarul municipiului Buzău.

Potrivit lui Constantin Toma, banii vin din Fondul de Rezervă al Guvernului, iar un aport deosebit l-a avut deputatul Marcel Ciolacu, în facilitarea acordării acestui sprijin financiar pentru Buzău. ,,Cu acești bani de la bugetul statului – și mulțumesc pe această cale, domnului Marcel Ciolacu în primul rând, și celorlalți care ne-au ajutat-, vom putea micșora acest credit pentru următorii 20 de ani”, a adăugat Constantin Toma. Reamintim că, începând cu 1 noiembrie, preţul pentru căldura livrată populaţiei de RAM Buzău, în această iarnă va fi de aproape 300 de lei pe gigacalorie. Pentru a fi menținut, municipalitatea a contractat un împrumut de 14.000.000 lei, de la Trezoreria Statului. Acesta este ultimul an în care căldura va fi furnizată la preţ redus. Din 2020 intră în vigoare directiva europeană potrivit căreia acordarea de subvenţii este interzisă.

Știri despre: , ,