fbpx

A fost depus un proiect de lege, care prevede ca vehiculele rutiere, care se deplasează cu maximul 25 km/h, să fie înmatriculate și înregistrate de către RAR

Sursa foto: rfi.ro

La Senat a fost depus recent, un proiect care prevede ca vehiculele rutiere, care se deplasează cu maximul 25 km/h, să fie înmatriculate și înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR). Excepție fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE, scrie lexcafe. Propunerea legislativă, înregistrată la Senat în procedură de urgență vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România. Astfel, la articolul 1 este introdus un nou alineat cu următorul cuprins: „Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) privind omologarea vehiculelor rutiere lente, care au fost deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene”. Articolul 1 alineatul (1) al Ordonanței în vigoare prevede că: „Vehiculele rutiere pot fi înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului”.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: lexcafe.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult