fbpx

A început școala! La vremuri noi, tot noi!

Miting împotriva repetentei
Miting împotriva repetentei

Astăzi, odată cu începerea noului an școlar, am primit din partea organizatorului mitingului de protest din fața Ministerului Educației un comunicat de presă având ca temă mesajul protestatarilor către conducerea învățământului românesc.

În data de 11 septembrie 2015, în fața Ministerului Educației și Cercetării Științifice, peste 150 de persoane (profesori, părinți, studenți) din județul Buzău și din București au participat timp de o oră la un miting de protest autorizat. Protestul a avut ca motiv principal nemulțumirea participanților față de păstrarea în funcția de inspector școlar general la IȘJ Buzău a actualei inspectoare, Geta Burducea,chiar dacă aceasta nu a obținut notă de trecere la proba scrisă la concursul de ocupare a postului de inspector general, organizat de minister de două ori pe perioada verii. Trei dintre organizatori au fost invitați la discuții de către o comisie formată din 5 oficiali ai MECS, printre care adjunctul ministrului, dl director Albota și dna director Preoteasa, aceștia luand act de nemulțumirile protestatarilor. Pe lângă cererea de demitere a inspectorului general a fost adusă în discuție și contestarea probei orale a concursului, la care unul dintre candidați, prezent la protest, consideră că a fost incorect evaluat. S-au prezentat de asemenea o serie de nereguli la nivelul unor unități de învățământ din județ, transmise deja prin memorii Ministerului Educației, față de care nu s-a luat nicio măsură. Manifestanții consideră că aceste nereguli sunt cunoscute de inspectorul general, atitudinea acesteia fiind de a-i proteja pe cei care le comit. Protestatarii și-au exprimat nemulțumirea și frustrarea că Ministerul Educației menține în funcție o asemenea persoană. În timpul discuțiilor, în fața clădirii s-au strigat sloganuri precum “Vrem dreptate!”, “Depolitizați învățământul!”, “Vrem calitate în educație!” sau “Meritocrație la ISJ Buzău!”. Reprezentanții ministerului au ținut să precizeze că nu pot lua nicio decizie în lipsa dlui ministru, care este plecat din țară. Despre probele audio din timpul concursului au precizat că sunt documente interne ale comisiei de examinare și nu au acces la ele. Refuzul de a ni se pune la dispozitie probele audio, care au fost solicitate în prealabil prin petiții scrise reprezintă un indiciu clar că suspiciunile noastre asupra evaluării obiective a candidatei Ionela Voicu sunt îndreptatite. În același timp, reprezentanții Ministerului Educației au fost interesați de componența grupului de protestatari și au întrebat organizatorii de unde au avut bani pentru a se deplasa organizat la protest. Așteptăm cu mult interes ca domnul ministru al Educației să fie informat de comisia prezentă la discuții referitor la chestiunile semnalate. Memoriile, semnalările în presă, participarea noastră la acest protest reprezintă modalități de manifestare îndreptățite și legale pentru informarea opiniei publice asupra unor situații pe care le considerăm nedrepte și rușionase pentru învățământul românesc. În cazul în care Ministerul Educației nu va întreprinde măsuri de rezolvare a neregulilor semnalate, ne rezervăm dreptul de a continua protestele, atât la Buzău, cât și la București – se menționează în comunicatul semnat de Claudiu Voicu, organizatorul mitingului.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult