fbpx

Absolvenții de liceu au primit primele cărți din cadrul programului “Buzăul citește”

Primăria Buzău a început să ditribuie elevilor din municipiu primele cărți din cadrul programului “Buzăul citește”. Primii care au intrat în posesia pachetelor de cărți oferite gratuit de autoritățile locale au fost tinerii care au participat, ieri, la festivitatea de absolvire a liceului.

Aceasta este doar o etapă din cadrul proiectului. Urmează un program amplu cu spectacole și chiar concursuri între școli.

“Buzăul citește” este un proiect derulat în premieră la nivelul municipiului Buzău și are drept grup țintă aproape 20.000 de elevi, începând din clasa a III-a. Programul presupune acordarea unui pachet de patru cărţi elevilor, două din programa şcolară şi două din lecturile apreciate de copii, titlurile fiind stabilite de experţi, cu acordul Ministerului Educaţiei. Copiii vor primi şi jurnale de lectură, pe care vor trebui să le completeze după ce au citit cărţile. De asemenea, proiectul va presupune şi alte activităţi care în final să-i determine pe copii să citească de plăcere.

Costurile acestui proiect se ridică la aproximativ 800.000 de lei, sumă care va fi obținută parţial din bugetul alocat Culturii de către Consiliul Local Municipal Buzău şi din sumele prevăzute pentru organizarea Târgului Drăgăica.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult