fbpx

Abuzul în serviciu se va sancționa în mai puține situații, cu pedepse mai mici sau chiar amenzi

Abuzul în serviciu se va pedepsi doar atunci când a fost comis pentru a obține un folos pentru sine, pentru soț sau o rudă ori afin până la gradul al II-lea, potrivit unui proiect normativ care a primit miercuri votul final la deputați, după ce cu o zi în urmă fusese votat și de senatori. Deși s-a renunțat la pragul cu multe zerouri și s-a rămas la un prag mai mult formal, ceea ce se sancționează acum ca abuz în serviciu va fi mult redus în practică. Senatorii au votat inclusiv pentru o pedeapsă mai mică la abuz și pentru abrogarea neglijenței în serviciu.

Sursa foto:CNN.com

Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr.286/2009 privind Codul penal cu deciziile Curții Constituționale și directivele europene a primit marți un prim vot favorabil în Senat, iar azi a primit și aprobarea deputaților, în Camera decizională. Totuși, ca să intre în vigoare, modificările adoptate trebuie să primească și semnătura președintelui țării, urmând ca apoi să fie publicate în Monitorul Oficial. Șeful statului tocmai a anunțat însă că va contesta proiectul la Curtea Constituțională. Intens dezbătuta infracțiune de abuz în serviciu este una dintre cele care vor fi modificate prin acest proiect. Astfel, ceea ce se poate pedepsi acum ca abuz în serviciu se va reduce mult în practică.

Noul text prevede necesitatea ca făptuitorul să fi urmărit să obțină un folos necuvenit pentru sine, pentru soț/soție sau o rudă/afin până la gradul al II-lea. În prezent, nu există astfel de condiționări, folosul putând fi procurat pentru oricine altcineva, iar fapta se pedepsește în toate situațiile (chiar și dacă ar fi procurat pentru vecin sau un prieten). Mai mult, se va căuta chiar ca fapta să fi produs o pagubă de cel puțin valoarea salariului minim pe economie (de la faimosul prag propus de 200.000 de lei, s-a coborât la 1.900 de lei, așadar) sau o vătămare a drepturilor/intereselor legitime ale altcuiva, inclusiv ale unei firme.

Inclusiv pedeapsa propusă va fi mai mică (maximul propus fiind de cinci ani, adică cu doi ani mai puțin ca acum), existând posibilitatea ca inculpatul să fie condamnat doar să achite o amendă penală. În plus, se va elimina pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcție publică. În plus, prevederea din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție conform căreia obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul de către funcționarul public care comite un abuz în serviciu duce la majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei va fi abrogată.

Și, dacă tot suntem la capitolul abrogărilor, senatorii au mai votat miercuri și pentru abrogarea neglijenței în serviciu. Această infracțiune e definită în Codul penal astfel: “Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Atenție! Propunerea legislativă privind modificarea Codului penal NU se aplică momentan. Aceasta trebuie promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: avocatnet.ro

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult