Accident mortal la ieșirea din localitatea Oreavu

de Stiri Buzau Media

Update: Un tânăr de 23 de ani din Râmnicu Sărat, care conducea pe DN 2E85 un autoturism marca Renault, pe direcția Râmnicu Sărat către Buzău, nu a păstrat distanța în mers față mașina din fața sa marca Skoda, iar după ce a acroșat acest autoturism a intrat pe sensul opus de mers, unde a acroșat lateral un BMW care circula regulamentar. Din impact mașinile marca Skoda și BMW au ajuns în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea soferului de 23 de ani, decesul pasagerei din dreapta față ( din autoturismul BMW) – o bucureșteancă de 30 de ani – și rănirea altor trei persoane. A fost întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările.

Știrea inițială: În urmă cu puțin timp, pe DN2E85, la ieșirea din localitatea Oreavu s-a produs un teribil accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În urma impactului faţă-spate dintre două autoturisme, unul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit un al treilea. O persoană a murit, iar alte 4 au fost rănite. Pompierii de la Detașamentul din Râmnicu Sărat au intervenit cu un echipaj de la descarcerare, pentru a scoate o victimă prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii. La fața locului acționează echipaje multiple de poliție, descarcere, o ambulanță SMURD și 4 ambulanțe al Serviciului de Ambulanță Județean. În zona accidentului rutier se circulă în mod alternativ, pe un singur sens de mers, dirijat de polițiștii rutieri.