Activități cu suflet de primăvară, la Colegiul Economic Buzău

de Stiri Buzau Media

Activitățile de primăvară ale elevilor Colegiului Economic Buzău sunt un izvor de inspirație atât pentru profesori cât și pentru  parinți. Tinerii imbină utilul cu plăcutul prin acțiuni diverse, orice zi de sărbătoare reprezentând o bună ocazie pentru a se întâlni și a face schimb de idei. Iar când dorința de implicare este mână în mână cu inițiativa și organizarea, rezultatele sunt pe măsură.  Un exemplu în acest sens este ,,Șezătoarea de la sala 5’’, activitate  în care entuziasmul elevilor s-a transformat în cântece, poezii, prezentări și ghicitori, toate legate de simbolurile ce marchează venirea primăverii. Obiceiurile vechi de Dragobete, Mărțișor, 8 Martie și Sfinții Mucenici sunt temele pe care elevii le-au abordat într-un mod foarte original și care au condus nu doar la îmbogățirea cunoștințelor despre tradițiile autohtone ci și la trezirea spiritului creștin.

Toți cei prezenți au dat frâu liber emoțiilor iar atunci cânt totul este autentic și natural se crează o stare de bine și mulțumire sufletească.  Totodată, participanții   la manifestare au înțeles importanța păstrării tradițiilor românești, pline de semnificații, în detrimentul celor importate și foarte comerciale. O altă activitate ce a marcat luna lui Mărțișor este parte componentă a proiectului ,,Ne unește adolescența’’ aflat în acest an la cea de-a șasea ediția. De data aceasta în centrul atenției au fost relațiile create între elevii de la Colegiul Economic  și cei de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău. Tinerii de la școala specială au arătat că sunt eficienți și nu deficienți iar cei de la unitatea de masă au manifestat capacitate de înțelegere și dorință de muncă în echipă.

Ceea ce a rezultat din întâlnirea elevilor de la cele două școli au fost nenumăratele mărțișoare cusute pe etamină, brățări și șnururi  hand made și un schimb de experiență pe care nu-l vor uita nici unii nici ceilalți. Aceasta este cea de-a doua activitate cuprinsă în proiectul amintit, prima fiind participarea la un atelier de lucru  realizat în iarna acestui an școlar. Atunci elevii au confecționat împreună produse specifice lunii decembrie iar comunicarea dintre ei și modul de lucru a fost o certitudine a faptului că merită să stabilească alte acțiuni commune. Elevii de la Colegiul Economic au fost coordonați în realizarea activităților de profesorii Măriuca Budău, Mihaela Mirea și Lucia Olteanu.