Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău gestionează peste 22.000 de fișe de cazier fiscal

În perioada ianuarie –septembrie 2019, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău s-au întocmit peste 1.800 de fise de înscriere care s-au transmis în cazierul fiscal naţional, persoanele fizice sau juridice cu fapte înscrise în cazierul fiscal nemaiputând înfiinţa alte entităţi economice. A.J.F.P. Buzău gestionează în prezent peste 22.000 de fișe de cazier fiscal, fişe de înscriere sau actualizare în cazierul fiscal pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal în judeţul Buzău.

Cazierul fiscal este un alt mijloc de evidenţă şi urmărire a respectării disciplinei fiscale, contabile şi financiare de către contribuabili, în care se ţine evidenţa persoanelor fizice, juridice şi a entităţilor fără personalitate juridică care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară. Cazierul fiscal se utilizează în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi al eficientizării de către organele fiscale a procesului de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat datorate de către contribuabili.

Faptele sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabilului sunt prevăzute în HG nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislaţiei în vigoare, acestea fiind în număr total de 418 (100 infracţiuni şi 318 contravenţii).

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult